Povestea

Ca orice poveste și povestea „Vorbitorul în Public” începe cu „A fost odată...” 

A fost odată un copil, pe nume Răzvan, care a avut parte de o copilărie fericită. 

Nu cunoștea ce înseamnă fricile și nici dezamăgirile.

A trăit fără griji, a avut parte doar de grijă și de iubire părintească. 

Și a venit serbarea de sfârșit de grădiniță, si avea de recitat câteva versuri.

Era imbrăcat într-un costum de lup: urechi mari, coadă mare, emoții și mai mari.

În public se găseau 60 de părinți, 60 de părinți care așteptau ca fiecare copil să susțină poeziile invățate pe de rost.

Pentru părinți, copiii reprezentau viitorul. Pentru copii, părinții reprezentau prezentul.

Și lui Răzvan îi vine rândul să recite poezia, și învățătoarea îl cheamă în față, dar el, își dorea să rămână în spate.

Se așeză în mijlocul scenei, se pregătea să inceapă poezia, dar cuvintele ... nu doreau să pornească.

Mama îi șoptea din stânga, învățătoarea îi șoptea din dreapta, dar urechile nu doreau să audă din nicio direcție.

El privea spre public. Publicul privea spre el.

Pentru un copil de 6 ani, cei 60 de oameni s-au transformat în 60 de lupi flămânzi, pregătiți să sfâșie, pregătiți să devoreze.

Privirile devin mișcătoare, mișcările devin liniștite, iar liniștea devine chin.

Atunci pentru prima dată a simțit colții fricii de a vorbi în public.

Atunci el a devenit parte din frică, iar frica a devenit parte din el.

Atunci frica a devenit propriul său monstru, propriul său lup.

Se pare că și-a făcut un partener în acele momente, un partener în călătoria vieții, căci lupul l-a însoțit mulți ani la rând.

Aparea de fiecare dată când trebuia să vorbească în public.

Uneori colții se înfingeau în gatul său și îl lăsau fără aer.

Alteori se așeza în fața lui și nu mai reușea să vadă nimic, nici colegi, nici bănci, nici profesori, doar 5-ul trecut în carnet.

Anii treceau, și a venit și Bacalaureatul, și odată cu el și proba de Limba Engleză oral.

I-a tremurat vocea în timp ce raspundea, i-a tremurat foaia pe care o ținea, doar engleza nu i-a tremurat. Se pare că a picat pe subiect.

La final, aude o doamnă profesoară din comisie cum zice: „Săracul copil, s-a înroșit mai rău decât rochia mea.” 

Afară, ce să vezi, la parter s-a trezit cu un microfon în față, o camera de televiziune în dreptul său și cu întrebarea „Cum a fost la proba de limba engleză?”.

O echipa de jurnaliști de la televiziunea locală făcea un reportaj despre testul de maturitate în plină desfasurare. 

Lupul, normal, nu a putut să se abțina și-a dorit să fie vedetă. Se pare a fost atras de camera TV.

A apărut pe post, într-adevăr, dar nu la Știrile Locale ci la Inepții Locale, atâtea bâlbe a făcut.

Astfel a trăit ani la rând, cu acest calvar în formă de lup, până în momentul în care s-a decis că nu mai poate ține un lup sălbatic alături și s-a decis să îl dreseze.

A căutat pe Google. Nimic.

A căutat pe Facebook. Nimic.

A căutat la Timișoara Toastmasters. Și a găsit. 

A găsit un loc pozitiv și prietenos, un loc în care îți dezvolți abilitățile de comunicare și leadership, un loc în care toți își doresc să evoluezi și să devii cea mai bună variantă a ta.

În 1 septembrie 2012 a devenit membru și a început procesul de dresaj al lupului său interior.

Fiecare rol, îl ajuta să îl calmeze.

Fiecare discurs îl ajuta să îl liniștească.

Fiecare experiență îl ajuta să îl dreseze.

La un moment dat, în timpul unui discurs, lupul a apărut. 

Și, în acel moment Răzvan s-a oprit, s-a liniștit și l-a îmbățișat. 

Și-a îmbrățișat lupul și-a îmbățișat frica.

De atunci povestea merge mai departe, cu experiență, cu experiențe care mai de care mai puternice.

De atunci, vorbitul în public a devenit pasiunea sa, a devenit vocația sa.

Aceasta este povestea unui copil, este povestea unui om, este povestea unui vorbitor. 

Cu toții avem poveștile noastre, cu toții ne regăsim în poveștile noastre și ale altora.

Un lucru este clar, povestea nu se oprește, povestea merge mai departe.

În acești ani de zile, materialele studiate, experiența dobândită și ajutorul oferit altor vorbitori m-au ajutat să devin un om care și-a îmblânzit lupul interior. 

Acest blog are ca scop oferirea de resurse puternice în legătură cu arta discursului public. 

Vă mulțumesc.

Cu drag, 

Răzvan Curcubătă (Vorbitorul în Public)

PS: mă poți contacta: 

1. [mail] razvancro@gmail.com
2. [profil Facebook] Răzvan Curcubătă 
3. [Pagină Facebook] Vorbitorul in Public